Miki, gaura neagra a PDL-ului carasan

Primarul comunei Bozovici, Aurel Miclea, Miki pentru prieteni, este acel exact primar care semneaza ca primarul . In conditiile in care 360 de zile din cele 365 ale anului si le petrece in Resita si nu in Bozovici, vechea vorba romaneasca i se potriveste de minune, cu conditia sa-i aduca cineva, pe tava, documentele la semnat. Cu toate acestea, Miki este apreciat de sefii lui de partid si de Consiliul judetean, el primindu-si leafa la fel ca si cel ce sta opt ore la serviciu zi de zi.

Cand primarul participa la sedinta de consiliu, e sarbatoare

Dupa spusele unor consilieri locali, Aurel Miclea este prezent la sedintele consiliului o data la trei-patru luni. Iar atunci, ori e sarbatoare, ori pe ordinea de zi e trecut un punct important ce necesita prezenta sa. Convocarea sedintelor se face cu cel mult doua zile inainte, iar cei mai multi consilieri nici macar nu au habar de problemele ce urmeaza discutate si aprobate. Lucru firesc, in conditiile in care, de mai bine de doi ani, la Bozovici consilierii nu se mai intalnesc, cum e normal, in comisiile de specialitate alese la inceputul mandatului. „Mereu ni se spune ca nu avem bani pentru maculatura, motiv pentru care ordinea de zi apare intr-un singur exemplar care trece din mana in mana inaintea sau in timpul sedintei. Aceeasi justificare e folosita si pentru lipsa mapelor de lucru, cu proiectele de hotarare ce trebuie aprobate.

Acestea sunt doar tertipuri ieftine caci, nu in putine randuri am cumparat hartie din banii nostri, iar situatia a fost aceeasi. Cat despre domnul Miclea, cred ca este singurul primar din lume care, desi nu da cu lunile prin primarie, leafa ii merge fara nici o problema“, afirma unul dintre consilierii locali.Interesant e ca, secretarul primariei manifesta intelegere nu doar fata de primar, ci si de consilierii locali care, dintr-un motiv sau altul lipsesc de la sedinte, trecandu-i prezenti, chiar daca ei sunt plecati in localitati din afara judetului.

Groapa care a costat 21 de miliarde de lei

Dintre maretele realizari ale ultimului sau mandat se distinge celebra groapa de la campusul scolar care a costat numai putin de 21 de miliarde de lei vechi. Din aceasta suma enorma, sase miliarde de lei s-au evaporat pur si simplu. Fosta conducere a Inspectoratului Scolar Judetean a sustinut mereu ca a decontat lucrari in valoare de 21 de miliarde, insa constructorul nu a primit decat 15. Minunea cu groapa de la Bozovici a ajuns si la urechile fostului ministru Ecaterina Andronescu, care a dispus efectuarea unei anchete. Cum era de asteptat, Politia a uitat sa prezinte rezultatele anchetei, in locul Ecaterinei Andronescu a venit un alt ministru, iar Aurel Miclea a ramas curat ca lacrima. Ba mai mult, unii spun ca a ajuns sa pozeze in victima.

Drept rasplata, la repartizarea din acest an a cotei de 20% din sumele defalcate din TVA, pentru echilibrarea bugetelor locale, si din cota de 22% din cotele defalcate din impozitul pe venit, primaria Bozovici a primit cat orasul Bocsa si municipiul Caransebes la un loc.Singurul lucru pe care ar mai trebui sa-l faca sefii PDL si CJ Caras-Severin e sa-i acorde primarului Aurel Miclea titlul de „Cetatean de Onoare al Judetului“. Pentru efortul lui de a fi mereu in cafenele si baruri, Miki ar merita cu prisosinta o astfel de diploma.