Foarte putini la Bruxelles si aproape nimeni din afara ei lui amintesc de diplomatul ceh Stefan Fele. Un om afabil, profesionist, care intre 2010 si 2014 a fost comisar european la Durao Barroso. Neglijarea lui nu are de-a face atat cu lipsa lui de carisma, cat si pentru ca ceea ce a fost portofoliul sau, portofoliul de Extindere, care s-a dezumflat vizibil in ultimul deceniu pana la mutarea completa si pierderea miezului ratiunii sale de a fi.
In 2014, cand Jean-Claude Juncker a venit la Executivul Comunitar, departamentul a incetat sa mai fie numit Extindere si Politica de Vecinatate si a devenit Politica de Vecinatate si Negocieri de Extindere, sub bagheta austriacului Johannes Hahn. Investitia nu a fost o anecdota, ci o certificare ao schimbare de atitudine, o declaratie de preferinte si o agenda politica. Europa a pus capat unei ere marcate de privirea spre Est cu mana complet deschisa.
Balcanii au devenit o zona de interes prioritar pentru Europa, dar din motive defensive. Din cauza crizei migratiei. Din cauza instabilitatii pe care o genereaza. Din cauza tensiunilor politice dintre vecini. Din cauza traficului de arme. Din cauza fricii, foarte clar, ca Rusia si Turcia se vor misca cu mai multa pricepere si vor profita de lipsa de ambitie si de nemultumiri pentru a atrage diverse tari in sfera lor de influenta. Dezbaterea, astazi, este pragmatica si utilitarista: daca Serbia si Muntenegru intra in UE destul de curand, nu va fi pentru ca partenerii lor o vad ca pe o crestere naturala, pentru ca doresc sa-i includa, din cauza proximitatii, istoriei sau mostenirii comune, ci pentru prevenire.
Cu criza economica si a refugiatilor in urma sunt anii in care greii precum finlandezul Olli Rehn au spus ca „extinderea a fost unul dintre cele mai importante instrumente pentru securitatea europeana” si in care se presupunea ca „UE a realizat mult mai mult prin atractia sa gravitationala decat ar fi putut realiza cu un bat sau cu o sabie”. Joi, sefii de stat si de guvern din UE s-au intalnit la Sofia cu omologii lor din Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Albania si Kosovo (ceea ce a facut ca Mariano Rajoy sa lipseasca, intrucat Spania este una dintre tarile care nu isi recunoaste independenta) intr-o opera clasica de diplomatie comunitara. O intalnire plina de politicieni, ambasadori si ministri in palate din alta epoca. Cu declaratii scrise, discursuri si cine de gala. Cu discutii nesfarsite in care cuvantul „unitate” se repeta pana cand se goleste de sens si unde pana la urma se descurca cu singurul limbaj universal: banii.
Cea de la Sofia a fost prima intalnire la cel mai inalt nivel cu Balcanii din 2003. Iar pentru pregatire, schimburile si rezolutia comuna a celor 28 (acceptat de Spania dar in schimbul ei fiind doar din UE, si nu impreuna cu celelalte sase din aceleasi motive politice).ticas) tot ceea ce separa ambele zone. este inteles. Liderii au sosit cu un mesaj de sprijin, promisiuni de sprijin si contributii financiare, dar spulberand orice speranta de schimbare a viziunii. Parteneri, dar nu membri. Vecinii cu drept de atingere cel mult.
Declaratia finala spune ca „UE este hotarata sa-si consolideze si sa-si intensifice actiunea la toate nivelurile pentru a sprijini transformarea politica, economica si sociala a regiunii, in special printr-o asistenta mai mare bazata pe progresele concrete ale partenerilor [nu pune tari la insistentele Spaniei, din nou de Kosovo] din Balcanii de Vest in ceea ce priveste statul de drept si reformele socioeconomice”. Tradus: bani pentru reforme, presiune pentru progrese notabile impotriva coruptiei. Dar nu vor mai fi scaune timp de cel putin un deceniu .
Este vechea dilema intre largire versus adancire, ceva pe care Brexitul nu a facut decat sa-l exacerbeze. Mai intai trebuie sa rezolvi problemele interne. Cei 28 par sa fie de acord asupra a ceea ce nici colegii lor din Balcani nu sunt pregatiti si nici nu vor fi pregatiti pe termen scurt sa devina membri cu drepturi depline. Dar mai ales prin faptul ca Uniunea insasi nu ar putea sprijini mai multi parteneri cu structura si limitarile sale actuale. Nu cu aceasta Comisie, Consiliul si tratatele.
Un ulcior cu apa rece special pentru Albania si Macedonia, care inca mai au mari sperante ca Consiliul European din iunie viitor, la solicitarea Comisiei, va da unda verde pentru a incepe negocierile pentru o posibila viitoare aderare. Si ca au vazut mesaje nu prea optimiste. „In ultimii 15 ani am vazut o cale care a slabit Europa de fiecare data cand ne-am gandit sa o extindem. Nu cred ca facem o favoare tarilor candidate sau noua insine, avand un mecanism fara reguli care urmeaza sa mergem mai departe cu mai multa extindere”, a spus Emmanuel Macron joi. „Deschiderea unui orizont de timp nu cred ca este atat de importanta”, a fost de acord cancelarul Merkel.
In bula de la Bruxelles exista termenul de „oboseala de extindere”. Ea defineste un amestec de regret, regret si neputinta pentru trecerea la 25, 27 si in cele din urma 28. Ideea de baza este ca a mers prea repede, au fost incorporate prea multe culturi si tari care nu erau pregatite. Si ca o buna parte din problemele actuale de pe continent poate fi urmarita de la acele precipitatii. Potrivit celui mai recent Eurobarometru, 47% dintre cetateni sunt impotriva cresterii UE. Iar un numar bun de capitale considera ca a avea extinderea ca singur instrument pentru a indemna reformele in vecini este un exercitiu foarte periculos care creeaza stimulente perverse.
In urma cu cateva luni, Comisia Europeana a facut o propunere foarte ambitioasa pentru Balcani. Prea mult conform celor mai multe state membre. Juncker a deschis usa regiunii, stabilind chiar si un orizont apropiat, 2025, pentru noi venituri. Nu le-a placut un fir de par si multe capitale, cu Franta in frunte, au iesit repede sa-l inchida.
Exista un grup de tari care cred ca este o greseala. Pentru stabilirea unui termen limita care cel mai probabil nu poate fi respectat, ceea ce va genera frustrare. Pentru ca este ceva care necesita unanimitate si acum nu exista. Pentru ca genereaza „asteptari nerealiste” in Muntenegru si Serbia mai presus de toate, cele doua care sunt mai bine plasate si singurele cu negocieri deschise. “Comisia a crezut ca rolul sau este sa accelereze, poate pentru ca se apropie sfarsitul mandatului, poate din cauza unor probleme personale. Vedem un exercitiu de voluntariat care nu corespunde realitatii”, spun surse diplomatice. „Aceasta problema nu poate fi ridicata deoarece unii au dreptul intrinsec de a face parte din UE si avem obligatia de a accepta”, continua aceleasi surse.
Nu toti sunt de acord, desigur. Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa, Federica Mogherini, considera ca regiunea va adera la UE „nu in viitorul indepartat, ci in generatia noastra”. Donald Tusk, polonez, a tinut un discurs emotionant in bulgara in urma cu doar cateva luni la Sofia, care l-a adus pe primele pagini ale ziarelor si a devenit un fel de campion pentru cei care au suferit opresiune. Si ei au crescut privind spre vest cu speranta si dorinta. “Nu vad alt viitor pentru Balcanii de Vest decat UE. Nu exista alternativa, nu exista Plan B. Ei sunt parte integranta a Europei si apartin comunitatii noastre”, a asigurat el printr-un discurs pe care cativa dintre colegii sai. in Consiliul European subscrie astazi
Dar exista o lume intre cei care propun si cei care dispun. „Sunt in favoarea ancorarii Balcanilor in Europa, dar trebuie sa privim orice extindere cu multa prudenta si rigoare”, a raspuns ieri Macron. „Poate ca Mogherini a crezut ca acesta este balsamul Fierabr’s pentru stabilitate, dar multe state nu sunt de acord”, stabilesc vocile cele mai critice. Mana intinsa, dar usa inchisa.
