Atunci cand urmeaza sa cunosc un actor de comedie, ma duc deja razand la interviu. Bietii actori de comedie, bietii umoristi, toata lumea le cere sa fie plini de haz in orisice clipa a vietii lor Iar Ioan Gyuri Pascu nu face exceptie.
Lumina ascunsa in trup, minte si inima
Mult mai slab decat il stiam, mult mai serios decat ma asteptam, mult mai profund decat mi-as fi inchipuit, Gyuri, asa cum ii spunem toti, indiferent daca il cunoastem sau nu, e un tip surprinzator. Foarte sobru la inceput, se lasa luat de val cand vorbeste despre fratii lui, care faceau zid in jurul lui, ca sa-l apere de scatoalca bunicii si se emotioneaza cand povesteste despre tatal lui, ori despre Dana, sotia sa. Se bucura atunci cand vorbeste despre vocatia lui de actor sau despre colegii din trupa Divertis. Si daca il iscodesti despre fericire, despre ce e dincolo de aparente, despre armonia interioara, te trezesti in fata unui expert. Ne-am obisnuit, de-a lungul istoriei omenirii, sa ne impartim pe categorii, sa atribuim diferite calitati sau defecte fiecarui tip de oameni. Le-am atribuit savantilor si filosofilor mintea, truditorilor – trupul si artistilor – inima. () Savantul, filosoful, truditorul si artistul sunt UNA.
Sunt, pur si simplu, oameni al caror unic tel este fericirea de a recunoaste Lumina ascunsa, de veacuri, in trup, in minte si in inima. Aceasta este concluzia unui volum de eseuri publicat anul trecut de Ioan Gyuri Pascu, Gandirea – Copilul realitatii si creatorul iluziei. Cum si-a dat seama ca scena e destinul lui? Eu am fost un om norocos. Am stiut din copilarie, le spuneam parintilor si bunicii ca or sa ma vada la televizor. Dar nu mi-am dorit sa fiu vedeta. Cei care traiesc pentru acest vis ard niste etape, cele in care iti faci meseria doar din bucurie, si nu pentru bani, >, haine stralucitoare. Aceia sunt fluturi de varza, traiesc doar o vara O meserie se construieste din interior, zic eu. Daca pui urechea in interior, auzi vocea aceea care iti sopteste ca asta ti-e menirea si nu mai treci prin niste gari secundare, sa te faci intai matematician si apoi mare chitarist, ca Mark Knoplfler sau, de la noi, Nicu Patoi
Eu sunt nascut din economii
Cum a fost Gyuri Pascu copil? Mic si slab. Si foarte energetic. Alergam mult, imi placea sa joc fotbal, seara imi placea sa citesc, sa inventez jocuri. Am fost patru frati: doua surori si un frate dintr-o casatorie anterioara a mamei, plus eu, nascut din economii. Sora cea mare, care a murit la 38 de ani, in 1991, a fost un fel de inger traitor pe langa mine. Ea m-a ajutat foarte mult, a crezut in mine. Cred ca si acum ma ajuta Cand, in copilarie, mania parintilor se indrepta catre mezin, care nu se oprea niciodata din facut nazbatii, fratele si surorile faceau cazemata in jurul lui. Fratele, mai ales, care are 1,92 m, era dispus sa o ia pe coaja in locul lui, atat de mare era sentimentul de protectie pe care il starnea fratiorul cel mic.
Au crescut la Agnita, intre paduri de acat, adica de salcam, unde se jucau de-a Tarzan. Era si oras, era si ca la tara. Nu prea erau blocuri, mergeam un sfert de ora si eram pe lunca. Am trait mult in natura, faceam focul si coceam porumb si cartofi furati, luam capsuni din gradina unui sas gospodar. Ne mai alerga el, dar tot era frumos! A ramas prieten cu colegii de liceu, se duce acasa de cate ori are prilejul, pentru un gratar in natura. Tatal, inginer silvic, a murit la scurta vreme dupa Revolutie, fara sa apuce sa se mandreasca cu baiatul lui, care ajunsese, in sfarsit, la televizor. A avut prilejul sa-l vada insa la Serbarile Scanteii Tineretului, alaturi de Cristian Topescu. Uite, baiatul meu e prieten cu Cristian Topescu, le spunea cunoscutilor, aratandu-le pozele. El atat m-a prins, doi ani. Era mandru de talentul meu. Si mama cred ca se bucura mult. Ea nu m-a criticat niciodata, a zis mereu ca sunt frumos, dragut si foarte talentat. A zis ca sunt baiatul ei si atunci sunt cel mai frumos. Mama, contabila cu sapte clase la Sectorul de exploatare a lemnului, nu pierde nicio duminica in care se difuzeaza Divertis.
One man show
Pe Daniela, sotia lui, eu si colegii mei din presa o stim prea bine. Impresarul, asa o prezenta Gyuri, inainte si dupa ce s-a insurat, in 1993, cu fata aceea frumoasa, mai inalta ca el si cu o siguranta de sine care descuraja pisalogii. Cand voiam sa scap de insistentele vreunui ziarist, il trimiteam la ea! Saraca, ajunsese un fel de bau-bau! Dar ea nu avea treaba cu ce faceam eu, ea se ocupa de casa de discuri (Import Service Tempo, devenita ulterior Tempo Music – n.n.), apoi de editura (Cartea Daath Publishing House). Fiica lor, Iarina, are deja 10 ani, e la Liceul de muzica in clasa a IV-a, Sectia Pian, si refuza sa apara in poze. Nu stim de unde ii vine refuzul acesta, dar de doi ani nu am mai reusit sa o fotografiem. De cate ori vrem sa facem poze, se ofera sa le faca ea, numai sa stea de partea cealalta a aparatului. E mirat ca l-a intrebat odata cineva ce viseaza (el) sa devina fetita lui. Nu pot sa visez eu in locul ei. Destinul si-l va face singura. Nu trebuie sa-i spunem noi ce sa faca. Pentru ca familia, pe cat de bun mediu este pentru educatie si pentru a-ti oferi caldura sufleteasca, pe atat de mari limite iti poate impune.
Se refera la faptul ca parintii nu au fost de acord ca el sa dea la Teatru, asa ca in cele din urma a facut Limbi straine (un hobby pentru mine). Am dat o singura data examen la Teatru, dupa ce tata m-a vazut intr-un spectacol >. Atunci a venit acasa cu lacrimi in ochi si i-a spus mamei ca trebuie sa ma lase sa dau examen, macar o singura data. Dar n-am intrat din prima. Eram un baiat de forestier din Agnita si nici prea pregatit n-am fost. Pe atunci, la 19 ani, credeam ca or sa vada in ochii mei ca sunt facut sa fiu actor. Nu stiam bine poezia, am picat la Eliminator
Scena a fost dragostea vietii mele
Este admis la Universitatea din Cluj, Sectia romana-spaniola, unde invata sa joace teatru la modul cel mai serios, in trupa Ars Amatoria si Fiii. In 1986, in urma unui spectacol cu Caragiale la Teatrul Studentesc Tei, din Bucuresti, ii cunoaste pe membrii trupei Divertis si, in februarie 1987, apare alaturi de ei intr-un spectacol la Izvorul Muresului. Devine profesor de tara, in comuna Ulmu, judetul Calarasi, de unde pleaca un an si jumatate mai tarziu, spunandu-le tuturor ca-l vor vedea in curand la televizor. Era octombrie 89. Sunt foarte clar desenate hartile noastre, iar noi trebuie sa ne miscam cu abilitate, pentru a ne putea corecta destinul. Acum imi dau seama ca, daca as fi intrat la Teatru, probabil ca as fi fost mult mai limitat, poate ajungeam intr-un teatru de provincie.
Asa, pe puterile mele, a trebuit sa invat sa respir corect, sa-mi imbunatatesc dictia, sa invat sa cant la chitara, sa nu fiu inchistat intr-un anumit gen. Daca ii spui ca a ajuns sa faca dintr-un hobby o meserie, sare in sus. Hobby pentru mine este sa pescuiesc, sa joc ping-pong, sa fac un gratar Nu sa joc. Scena a fost dragostea vietii mele. Stiam ca, orice s-ar intampla, o sa ajung sa fac asta. Am fost respins de atatea ori! Le spuneam tuturor: . Si cand am plecat de la scoala, cand am renuntat la post, mi-a zis directorul . Dar eu mi-am inghetat salariul si am plecat sa cant. Simteam ca se va schimba ceva! Tin minte ca i-am si zis directorului: . Am venit la Bucuresti, am stat vreo doua saptamani acasa la Mircea Baniciu Atunci a venit Revolutia si mi-a fost clar ca pot sa-mi castig existenta asa cum vreau eu. A fost redactor doi ani la TVR, dar si-a dat repede seama ca nu poate ramane ancorat intr-un loc. Voiam sa ma simt liber.
Mi-am dat demisia si am devenit liber ca pasarea cerului. De atunci sunt pe cont propriu si imi merge foarte bine. Au urmat albume: Mixed Grill (1993), Masina cu jazzolina (1994), Caseta pentru minte, inima si gura (1996), Ganduri nevinovate (1997), Povestile lui Gyuri (1999), dedicat fiicei lui, Iarina. De aici incolo, muzica sa a devenit din ce in ce mai putin comerciala, iar albumele au incepute sa fie cautate de cunoscatori: Lasa (muzica de casa) (2000), Stangul de a visa (2002), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joaca (2004). A mai avut putere si inspiratie pentru doua carti, pentru care marturiseste ca i-au venit ideile in somn sau dimineata, in timp ce-si bea cafeaua. Este vorba despre In cautarea Armoniei (2006), o culegere de cugetari, si de Gandirea – copilul realitatii si creatorul iluziei (tot 2006), un volum de eseuri, plus o povestioara.
Un fel de iluminare a constiintei
Cu cat esti mai atent la ce se intampla in jurul tau, cu cat iti tii mintea si inima mai deschise, cu atat vei vedea mai multe minuni in jurul tau. E un fel de iluminare a constiintei Minunile se intampla mereu sub ochii nostri, dar noi nu suntem atenti la ele. Intre oameni se poate dezvolta o telepatie pe care ei doar o intuiesc, de la cea mai simpla, telepatia plexului solar, pana la forme mai complicate, pe plan mental. Fiecare intelege cat ii permite evolutia spirituala. Dar e clar ca cei care o fac dezinteresat, fara sa ceara macar o maciulie de chibrit, vor face lucruri bune pentru lumea asta. Singurul nostru tel ar trebui sa fie sa crestem spiritual, ca sa putem ajuta lumea in care traim. Suntem ca intr-o clasa, in care avem de toate. Noi, oamenii, am primit cel mai dotat laborator. Totul e sa stim ce sa facem cu el
