Cel mai bun Bloody Mary din lume – vezi cum se face

Oamenii de stiinta au descoperit in sfarsit cum se face cel mai bun Bloody Mary de pe planeta! Un articol de pe Business Insider ne spune si noua secretul.

Un cocktail Bloody Mary intr-o duminica dimineata este poate cel mai bun lucru care s-a intamplat vreodata rasei umane. Este dulce, piperat, racoros si… are si alcool.

Mai are rost sa spunem mai mult?

Ultimul proiect al chimistului Neil C. Da Costa, specializat pe studiul aromelor si gusturilor, consta in investigarea senzatiei gustative pe care o provoaca ingredientele din Bloody Mary si crearea unei retete prin care sa se compuna cel mai bun astfel de cocktail din lume.

La intalnirea Societatii Chimistilor Americani, Da Costa a descris bautura: “Cocktailul Bloody Mary a fost denumit cel mai complex amestec, iar din punctul de vedere al chimiei gustului, avem un amestec de sute de arome care actioneaza asupra gustului. Acopera aproape o intreaga paleta de senzatii gustative – dulce, sarat si acru, si foarte putin amarui”

Aromele vin de la ingrediente, desigur: suc de rosii, tabasco si Worcestershire, suc de lamaie sau lime, piper negru, sare cu telina, hrean.

Majoritatea ingredientelor au o aroma principala care se evapora si alta care nu se evapora, compunand gustul specific. Substantele chimice si gustul functioneaza impreuna pentru a produce experienta divina a bautului de Bloody Mary. Asadar, fara sa mai lungim asteptarea, iata cateva sfaturi de la un specialist, pentru producerea celui mai bun Bloody Mary din lume:

Pasul I – utilizati ingrediente proaspete

Lamaile taiate proaspat, hreanul, chiar si rosile stoarse de curand. Potrivit chimistilor, ingredientele proaspete produc cel mai puternic gust si cea mai tare aroma posibila.

Pasul II – beti repede

Amestecul ingredientelor intr-un Bloody Mary este “foarte instabil” din punct de vedere chimic si va incepe sa aiba un gust diferit la numai 30 de minute dupa ce este facut. Asadar, faceti amestecuri mai mici sau beti cat mai repede pentru a prinde gustul cel mai bun.

Pasul III – folositi suc de rosii de calitate

Cocktail-ul Bloody Mary este in principal compus din suc de rosii, asadar pentru a reusi bautura trebuie sa aveti in vedere cel mai bun suc de rosii de pe piata.

Pasul IV- folositi vodka ieftina

Aromele din Bloody Marry o sa fie intotdeauna mai puternice decat gustul de vodka, asa ca nu are rost sa cheltuiti mult pentru a cumpara vodka de calitate.