Sambata, compania Metrorex a majorat pretul tarifelor cu aproximativ 10%. Astfel, o cartela cu doua calatorii a ajuns sa coste 4 lei, fata de 3 lei cat costa saptamana trecuta. Decizia de crestere a tarifelor a fost una anuntata; inca din luna mai a acestui an, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, si-a facut cunoscuta ideea de modificarea a legislatiei astfel incat sa permita majorarea tarifelor cu mai mult decat rata inflatiei. Motivul? Incercarea de a se acoperi o parte din cheltuielile curente ale companiei. De asemenea, aceasta modalitate de acoperire a cheltuielilor se va aplica si pentru CFR Calatori.
Asadar, luna mai a trecut si intre timp am ajuns la mijlocul lunii lui Gustar. Metrorex s-a tinut de „promisiune”, insa scuza pentru care a ales sa aplice aceasta majorare este una noua. Mai precis, intr-un comunicat emis de Metrorex, compania sustine: „Prin comparatie cu alte administratii de metrou, pretul actual la calatoria cu metroul din Bucuresti este de circa 30 euro centi/calatorie, fata de alte administratii de metrou in care pretul cel mai scazut la calatoria cu metroul este peste 1 euro/calatorie (exemple: Budapesta – 1 euro, Barcelona – 1,35 euro, Madrid – 2 euro, Berlin – 2,10 euro, Londra – 4,7 euro)”.
Asadar, Metrorex a tinut mortis sa ne scoata ochii cu cat de „ingaduitori” si „permisibili” sunt ei. Vezi Doamne, la noi preturile sunt cat se poate de mici comparativ cu alte state din Uniunea Europeana, iar acest lucru le permite din cand in cand o majorare a tarifelor. De altfel, au si de ce! In sensul ca trenurile noastre chiar NU se compara cu cele din UE! Si spun asta pentru ca UE nu are trenuri din 1979, trenuri care au inaugurat pe timpul lui Ceausescu Magistrala M1, intre Timpuri Noi si Semanatoarea.
Adevarul asta este! Nu ne putem compara cu Uniunea Europeana, careia nu-i ajungem nici macar la degetul mic de la picioare! In sensul ca nu exista mijloc de comparatie intre Metroul din Bucuresti si London Underground. Ceea ce nu cunosc cei de la Metrorex este ca la Londra, metroul in sine este o atractie de sine statatoare.
In plus, in ultimii cinci ani, Metrorex a inregistrat o crestere a numarului de calatori de 60%. Astfel, aproximativ 600.000 de persoane folosesc zilnic metroul, fapt ce-i aduce Metrorexului titlul de cel mai utilizat mijloc de transport din Romania. Asadar, in conditiile in care dimineata, in metrou, nu ai loc sa arunci un ac, iar oamenii sunt transportati precum evreii in lagarele de concentrare, compania Metrorex tot in pierderi iese? Vorba lui Shakespeare, „Ceva e putred in Danemarca!”.
Si toata aceasta nebunie este doar inceputul! Dupa cum spuneam, in luna mai a acestui an, odata cu anuntarea cresterii tarifelor la Metrorex, ministrul Transporturilor a vorbit si despre o majorare a tarifelor la CFR. Aceasta majorare nu a fost inca aplicata, insa cu siguranta va veni si randul ei! Motivul? Acelasi: evitarea blocajului financiar al CFR Calatori. Ce-i drept, la finele anului 2009, CFR Calatori a inregistrat pierderi cumulate din anii precedenti in suma de 745 milioane lei si datorii restante catre furnizori si CFR SA care au crescut an de an, ajungand in anul 2010 la circa 550 milioane lei.
Asadar, nici prin cap sa nu ne treaca vreo modernizare a trenurilor sau a cailor ferate. Ultima modernizare de acest fel a fost finalizata in luna iulie a acestui an, cand CFR a scurtat durata calatoriei din Bucuresti spre mare cu mai bine de doua ore. Astfel, plecand din Bucuresti, vei face pana in Constanta tot atat cat faci pana la Buzau, in conditiile in care intre cele doua rute este o diferenta de 100 de km. Dar sa ceri mai mult de atat, parca n-ai indrazni, dar nici ca ei sa-ti ceara sa scoti mai multi bani din buzunar… parca nu-ti convine, nu-i asa? In orice caz, in perioada urmatoare sa nu te miri daca vei ajunge in gara unde, la casa de bilete, vei constata ca pretul unue calatorii s-a majorat cu mai bine de 2 lei.
Am vorbit despre majorarea preturilor la Metrorex, dar si despre o eventuala crestere a tarifelor la CFR Calatori. Ce a mai ramas? RATB-ul, bineinteles! Trebuie sa stii ca, la fel ca in cazul celor de la CFR, Regia Autonoma de Transport Bucuresti isi doreste cu orice pret o crestere a pretului unei calatorii. In acest sens, ea lupta din rasputeri: RATB solicita municipalitatii din doua in doua saptamani majorarea tarifelor pentru biletele de calatorie pe mijloacele de transport in comun. Astfel, pretul unui bilet ar putea creste cu pana la 40%.
Motivul? Conform directorului general al RATB, Adrian Crit, pretul calatoriei nu a mai fost majorat din 2008; intre timp pretul carburantilor a crescut considerabil. Mai mult, foarte multe vehicule au iesit din garantie, iar acest lucru implica niste costuri si mai mari: „Noi solicitam inca de anul trecut majorarea tarifelor pentru biletele de calatorie. Daca in acest an nu se va intampla nimic, la anul va fi si mai greu. Este o ambitie a mea sa fac aceasta solicitare municipalitatii din doua in doua saptamani si am argumente in acest sens, respectiv pretul combustibilului a crescut in ultimul an cu 25 de procente, iar salariile nu au inregistrat aceasta crestere. De asemenea, au iesit din garantie inca 500 de vehicule Mercedes si astfel au crescut costurile de mentenanta”, a spus Crit.
Concluzia: este o „ambitie” a domnului Crit sa creasca pretul calatoriei. Daca este indeajuns de „ambitios” si daca ii va fi acceptata cresterea tarifelor, directorul general al RATB va majora pretul unei calatorii cu pana la 40%. Astfel, o calatorie cu RATB-ul va costa 1,8 lei, in loc de 1,3 lei, cat costa acum. Tot inainte, domnule Crit!
Asadar, in plina recesiune, romanul se dovedeste a fi tot mai inventiv; cum banul cinstit se castiga tot mai greu, el prefera calea cea mai usoara si anume, furtul pe fata. Tu, cetatean de rand, neavand alta alternativa, te lasi furat…