Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) a lansat aseara, la Academia de Studii Economice, proiectul “Romani de Elita”, care promoveaza exemple de romani cu studii in strainatate care se bucura de succes peste hotare si in tara, pentru a incuraja studentii sa-si urmeze visul oriunde in lume. De asemenea, la aceasta lansare a fost prezent si un membru al echipei StirideBine.ro, care a asistat la discutiile dintre invitati si studenti.
Unul dintre invitatii de seama a fost doamna Sandra Pralong, coordonatoarea cartii “De ce m-am intors in Romania”. In carte sunt prezentate povestile de succes ale unor romani care au plecat sa studieze in strainatate si care s-au intors apoi in tara, pentru a-si implini visul.
Unii dintre acesti oameni (fosti studenti romani in strainatate) au fost prezenti aseara la ASE pentru a le vorbi deschis studentilor despre oportunitatile pe care le-au avut in timpul studiilor in strainatate. Cu toate acestea, ei au ales sa se intoarca in Romania si sa isi continue drumul in viata.
Aceste doua directii incurajeaza proiectul “Romani de Elita”, lansat de Liga Studentilor Romani in Strainatate:
(1) sprijinirea tinerilor pentru a studia in strainatate si(2) motivarea lor sa revina acasa dupa finalizarea studiilor.
Implicat in acest proiect “Romani de Elita” este si Dragos Preda, (Vice-Presedinte finantare), care le-a spus studentilor urmatoarele lucruri: “Incercati sa faceti lucrurile cu pasiune. Nu exista limite in viata, decat cele pe care ni le punem noi singuri“.
Mike Costache, Sorana Savu, Radu Oprea, Andrei Stamatian, Ana Birchall sunt doar cateva exemple de oameni care au avut curajul de a spune NU unei vieti in strainatate si au avut curajul de a se intoarce in Romania pentru a-si urma aici traseul profesional.
Ana Birchall, singurul roman care a fost admis la doctorat la Yale Law School, le-a raspuns studentilor prezenti aseara in sala 2013 a Facultatii de Cibernetica din cadrul ASE la intrebarea De ce sa studiati in strainatate?
“Pentru mine, experienta masteratului si apoi a doctoratului la Yale Law School a fost un mare plus, dar cand am venit acasa a fost un mare minus. Acolo am invatat multe lucruri, printre care si ce inseamna sa-ti asumi responsabiliatea. Cand am venit acasa, am fost apreciata de ceilalti ca fiind prea perfectionista“, a spus Ana Birchall.
De asemenea, invitata a incercat sa le raspunda studentilor la o alta intrebare, la fel de importanta, De ce m-am intors acasa?
“Merita sa te intorci acasa cu conditia sa ai acel curaj nebunesc. Punand acum in balanta, oare a meritat sa ma intorc acasa? Am conchis ca am obligatia de a arata ca si in Romania te poti realiza profesional si de aceea merita sa te intorci in tara. Sa nu spunem ca ne ratam viata in Romania, ci sa incercam sa miscam lucrurile. Voi, studentii, aveti o putere fenomenala. Eu cred ca avem lozul castigator, iar timpul ne da o sansa sa putem face ceva in aceasta privinta“, a concluzionat Ana Birchall.
Andrei Stamatian este un alt invitat care a studiat in strainatate. “Va recomand cartea doamnei Sandra Pralong – De ce m-am intors in Romania. Insa, daca mergeti sa studiati in strainatate, nu cartile va vor ajuta cel mai mult, ci interactiunea cu oamenii. Foarte important este sa puneti intrebari mereu“, i-a sfatuit Andrei Stamatian pe studenti.
Andrei Stamatian le-a marturisit studentilor ca a invatat la Cluj, iar apoi a studiat la Universitatea Stanford din California. “Nu m-am intors din patriotism. Cred ca se pot face lucruri in Romania, trebuie doar sa crezi ca se pot face aceste lucruri“, a subliniat Andrei Stamatian.
Sandra Pralong, cea care a coordonat cartea “De ce m-am intors in Romania”, care contine interviuri si marturii ale unor oameni care au studiat in strainatate si s-au intors acasa, in Romania, le-a explicat studentilor invitati la lansare importanta modului in care ei ar trebui sa se “vanda” universitatilor din strainatate.
“Va dau un sfat: sa va considerati un produs. Ei (oamenii de la universitatile din strainatate) nu va iau acolo ca sa va invete, ci in functie de aportul pe care il aveti la corpul studentilor lor. Trebuie sa stiti sa va vindeti, pentru ca voi sunteti produsul si voi trebuie sa stiti ceea ce va face speciali. Trebuie sa gasiti acel ceva, sa va dezvoltati o pasiune, ceva in care sa excelati, locul sau domeniul in care sa excelati“, a explicat Sandra Pralong.
De asemenea, ea a vorbit si despre partea profesionala, foarte importanta pentru studenti. “Un alt sfat: sa nu va vindeti ieftin. Sa nu acceptati un job din care nu aveti nimic de invatat. Fiecare lucru pe care-l faceti va limiteaza optiunile intr-un anumit fel. Primul vostru job este foarte important. In CV apar primii oameni care au avut incredere in voi si ei dau ‘cartea de vizita’. Fiti exigenti cu voi insiva si implicati-va – aceasta e cea mai buna modalitate de a va largi paleta de cunostinte“, a completat Sandra Pralong lista de sfaturi pentru studentii care isi doresc sa aplice la o universitate din strainatate.
Liga Studentilor Romani din Strainatate vrea sa le demonstreze studentilor, prin puterea exemplului din “Romani de Elita“, ca este posibil sa iti urmezi idealurile si sa ai o educatie de elita si o cariera implinita in strainatate, dar si ca intoarcerea in Romania reprezinta o optiune care poate aduce cu sine realizarea pe plan profesional.
Tags: Ana Birchall, ASE, interviuri, Liga Studentilor Romani din Strainatate, LSRS, proiect, romani, Romani de Elita, Sandra Pralong, strainatate, studenti, studii.