Adica ne-am intrebat, ca toata lumea civilizata: ce ne facem, ne intoarcem la troc sau ne numaram banii si pregatim planurile de lupta, indiferent de costuri ? Tocmai fiindca dezbaterea publica trebuie doar bifata, raspunsul la intrebarea fundamentala nu e o solutie, ci o lamentare. Mobilizata de dizolvarea marilor capitaluri si solidara cu tragedia financiara mondiala, toata suflarea romaneasca, sub coordonarea liderilor sai de opinie, pare a raspunde: “Pai, de ce, fratilor, tocmai acum, cand ne era si noua mai bine, cand bateam lunar recordurile economiei europene?!”
La fel ca in 1929, la o mare rascruce economica globala, abordarea romaneasca e cea mai relaxata cu putinta. Pentru noi, cutremurul financiar nu e o infruntare careia trebuie sa-i facem fata. E mai degraba o fatalitate.
Se incheie epoca prosperitatii? Lumea capitalista a consumat mai mult decat si-ar fi permis. Iar acum plateste. Marii analisti economici de la Londra sau de la Paris isi urecheaza audienta: “V-a placut sa mergeti in vacante scumpe de doua ori pe an, sa umpleti caruciorul cu varf la Carrefour, sa locuiti pe credit in case scumpe in ultimii 60 de ani, de la Marschall incoace! Gata, cosul abundentei s-a terminat!” Atunci e chiar induiosator sa te gandesti la sarmanul roman care tocmai intrase tiptil in sala de bal, scurgandu-se usor pe langa perete. Tocmai atunci o mana diabolica aprinde luminile si striga parca in ciuda “Petrecerea s-a terminat!”.
Oamenii de rand se vor obisnui si se vor adapta noii ordini, ca de fiecare data. Dar cineva trebuie sa le spuna si guvernantilor acum, in ceasul al doisprezecelea, care e noua paradigma a capitalismului: cureaua stransa, arici la portofele, suprareglementare, mai putine speculatii si mai putini speculatori, state care au interventii energice in economie.
