Filme in cascada la Cluj

Festivalul de film „Saptamana Filmului European”, desfasurat la Casa Municipala de Cultura, se desfasoara zilnic de la ora 18.30. Evenimentul a fost organizat pentru a marca zece ani de activitate cinematografica in cadrul Casei Municipale de Cultura.„Evenimentul are ca scop promovarea filmelor din Europa.

Am ales filmele care mi s-au parut cele mai interesante, unele din ele fiind considerate adevarate capodopere. In toti acesti ani am organizat multe activitati cinematografice printre care as aminti Zilele filmului maghiar, Zilele filmului italian, Saptamana filmului finlandez sau Gala filmului Polonez”, ne-a declarat Ucu Bodiceanu, coordonator de programe al Casei Municipale de Cultura.

In paralel, cea de-a cincea editie a festivalului „Serile Filmului Gay” se va desfasura in perioada 13 – 19 octombrie la Casa Tranzit sub motto-ul „Aceiasi oameni. Aceleasi idealuri. Doar in aparenta diferiti”, zilnic de la ora 17.00.

Organizatorii festivalului doresc ca acesta sa reprezinte un prilej pentru cunoasterea si intelegerea comunitatii si a problematicii acesteia de catre societatea romaneasca. „Festivalul nu ne este adresat noua, ci in primul rand societatii civile, pentru a intra in contactat cu noi si cu problemele noastre prin intermediul artei”, a explicat Lucian Dunareanu, directorul executiv al asociatiei Be An Angel Romania, asociatie care militeaza pentru drepturile comunitatii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali) .

Film pe ritmuri de jazz

Cel de-al treilea eveniment cinematografic este organizat in cadrul Transilvania Jazz Festival. Cinefilii clujeni vor putea viziona la Sala Europa a Casei de Cultura a Studentilor mai multe documentare cu tematica muzicala.

Proiectul se doreste a fi unul de educare si informare a publicului iubitor al muzicii jazz: „Dorim sa oferim clujenilor cat mai multe informatii  si a-i pune in contact cu marile personaje si festivaluri muzicale”, ne-a declarat Simona Hodos. Intrarea la toate cele trei evenimente este gratuita.

Recomandari „Adevarul”

In cadrul „Saptamanii Filmului European” puteti urmari azi de la 18.30 pelicula romaneasca „Reconstituiurea”, un film din 1968, regizat de Lucian Pintilie, considerat una dintre cele mai bune productii cinematografice din Romania.

Unul dintre cele mai interesante documentare care vor fi proiectate in cadrul Transilvania Jazz Festival duminica, 18 octombrie de la ora 16.00, este „Ladies and Gentlemen, Mr. Leonard Cohen”, care prezinta o alta fata a celebrului artist, din perioada cand era scriitor si nu devenise cunoscut ca artist.

Productia americana „East Side Story” va fi proiectata sambata de la ora 18.00, in cadrul „Serilor Filmelor Gay”. Filmul trateaza modul in care niste tineri gay isi fac publica orientarea sexuala, dar si preconceptiile cu care acestia se confrunta.