Cum arata Berlinul la exact 25 de ani de la caderea zidului

Pe 9 noiembrie 1989, Gunter Schabowski – seful de partid din Berlinul de Est – declara intr-o conferinta de presa ca berlinezii care locuiesc in partea de est a orasului vor avea dreptul sa calatoreasca in vest.

Intrebat de un reporter incepand de cand se va intampla asta, fara sa aiba datele necesare, a raspuns: “As far as I know effective immediately, without delay”. Cateva ore mai tarziu, toate punctele de trecere dintre Berlinul de Est si cel de Vest erau luate cu asalt de cetatenii care voiau sa ajunga de cealalta parte a zidului. Intr-un final, soldatii, depasiti numeric si fara ordine clare de la superiori, au cedat in fata presiunii multimii, berlinezii din est avand pentru prima data in ultimii 28 de ani posibilitatea sa treaca fara probleme in Berlinul de Vest.

Tot pe 9 noiembrie, 25 de ani mai tarziu, ma aflu in mijlocul multimii dintre Piata Potsdamer si Poarta Brandenburg din Berlin. Traseul zidului de odinioara e marcat acum de un sir de baloane albe. Sunt 8000 si se intind pe o portiune de 15 kilometri. In dreptul fiecarui balon sta cel putin un om imbracat intr-o geaca verde pe care e scris cu litere albe “Ballon Patron”. De regula sunt cate doi si vor fi responsabili de eliberarea baloanelor in aer. Sunt si tineri, si batrani. Din loc in loc vad familii cu doua sau trei generatii venite special pentru a trimite in vazduh mesajul lor scris de mana, pe un cartonas albastru, rotund, agatat de balon.

Imi atrage atentia un glas de femeie. O aud spunand, cu accent american, “Let’s just be here, in the moment”. Zambesc. Mi se pare o idee buna. Ma uit mai atent la ea. E insotita de trei barbati, toti pe la vreo 35-40 de ani. Ei cu doze albe de bere in mana, ea cu o sticla mare de Evian.

Se face 19:25 si din departare aud urale. Pe cerul bleumarin inchis vad primele sfere albe plutind din ce in ce mai sus. Unul cate unul baloanele isi iau zborul pana cand eliberarea lor ajunge in dreptul meu. Chiote de bucurie, oooo-uri si uaaaa-uri. Balonul din dreptul locului in care stau isi ia zborul. Urmatorul ramane pe loc. Dupa el, alte doua isi iau avant. Balonul buclucas se incapataneaza sa ramana atasat de bat. Multimea isi exprima mirarea. Patronul incepe sa scuture batul, din ce in ce mai agitat.

Americanii de langa noi ii striga: “You can do it, don’t give up!”. Vad o mana care zgandare ata cu care e legat balonul dupa care alte miscari ample ale batului. Ma intreb ce o fi in sufletul neamtului patron de balon. Vecinii nostri din State trec la urmatoarea placa, printre hohote de ras: “You had one job, one job!”. Dupa mai bine de trei minute de incercari, balonul isi ia zborul. Multimea e in extaz.