Cu o activitate remarcabila ca poet, prozator și jurnalist roman, Mihai Eminescu a fost considerat de catre cititorii sai și de critica literara postuma drept cel mai mare poet al literaturii romane. A recuperat temele traditionale ale romantismului, nostalgia regresiva pentru copilarie, melancolia si pasiunea pentru istoria nationala.
Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850 – d. 15 iunie 1889)
Nascut la 15 ianuarie 1850, in Botosani, Mihai Eminescu este al saptelea din cei 11 copii ai familiei Eminovici. Primii ani din viata ii petrece la Ipotesti, in casa parinteasca, intr-o desavarsita libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura. Aceasta stare, insotita de profunda nostalgie a scriitorului, o regasim mai tarziu ca tema frecventa in poeziile sale “Fiind baiet paduri cutreieram” sau “O, ramai“.
Intre anii 1858 si 1866, Eminescu urmeaza, cu intreruperi, scoala de la Cernauti si, de la o varsta frageda, este angajat ca functionar la diverse institutii din judet, tribunal si primarie.
Anul 1866 marcheaza inceputul manifestarilor literare ale lui Eminescu. Poezia “La mormantul lui Aron Pumnul”, dedicata profesorului sau de limba romana, Aaron Pumnul, este semnificativa in acest sens. La scurt timp dupa aceea, debuteaza in revista ”Familia”, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-as avea”. Tot Iosif Vulcan este cel care ii schimba numele din Eminovici in Eminescu.
Ulterior, intentioneaza sa isi continue studiile, dar nu isi atinge scopul. Ajunge sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi sufleor si copist la Teatrul National, unde il cunoaste pe I.L. Caragiale. Continua sa publice in “Familia“, scrie poezii, drame (“Mira”), fragmente de roman (“Geniu pustiu”) si traduceri din germana.
Intre 1869 si 1862 studiaza la Viena, frecventand cursurile Facultatii de Filosofie si Drept. In aceeasi perioada, activeaza in randul societatilor studentesti, se imprieteneste cu Ioan Slavici si o cunoaste pe Veronica Micle. Urmeaza colaborarea la “Convorbiri Literare” si debutul ca publicist in ziarul “Albina”.
Zece ani mai tarziu, in 1872, este admis ca student la Berlin. Junimea ii acorda o bursa cu conditia sa isi ia doctoratul in filozofie. Urmeaza cu regularitate cele doua semestre, dar nu se prezinta la examene.
Dupa absolvirea facultatii se intoarce in tara si se stabileste la Iasi, intre 1874-1877. Indeplineste simultan functii ca director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul “Curierul de Iasi “ si continua sa publice in “Convorbiri Literare”. In aceeasi perioada leaga o frumoasa prietenie cu scriitorul Ion Creanga, pe care il introduce la Junimea.
1877 marcheaza schimbari in viata si activitatea poetului. Se muta la Bucuresti, iar pana in anul 1883 este redactor, apoi redactor-sef la ziarul “Timpul“, unde desfasoara o activitate publicistica exceptionala. In acelasi an scrie celebrele poeme “Scrisorile” si “Luceafarul”. In iunie 1883, surmenat, poetul se imbolnaveste grav. In luna decembrie a acelui an apare volumul “Poezii”, cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu (de astfel, e singurul volum tiparit in timpul vietii lui Eminescu).
Dupa o indelunga suferinta, la 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se stinge din viata si este inmormantat la Bucuresti, in cimitirul Bellu.
In “Viata lui Mihai Eminescu” (1932), George Calinescu scrie cuvinte emotionante despre moartea poetului: “Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale”.
