FII Practic este gata sa inceapa!

FII Practic, proiect organizat de catre Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni impreuna cu Facultatea de Informatica Iași, da startul celei de-a patra ediții.

 Proiectul FII Practic a dat dovada de perfecționare și dezvoltare continua, de la prima ediție, din anul 2012, pana in prezent, și anume prin creșterea semnificativa de la an la an al numarului de arii, aplicanți și participanți la proiect. Astfel s-a ajuns de la un numar de 500 de aplicanți in 2012, pana la 1690 de aplicanți pentru anul acesta.

Cateva impresii ale participanților privind ediția de anul trecut FII Practic: „Avand in vedere ca acesta este primul an in care am participat la FII Practic, consider ca trainingul este foarte util pentru cei care inca nu sunt deciși pe ce domeniu sa se axeze pentru viitorul lor job. Personal, mi-a placut foarte mult sa vad ca trainerii au avut destula rabdare sa ma ajute in momentele in care am avut probleme. De asemenea, mi-a placut sa vad ca  ASII s-a implicat in organizarea și desfașurarea in bune condiții a cursurilor. La final am avut ocazia sa vad și cate o prezentare de la fiecare companie de IT din Iași, ceea ce ma ajuta foarte mult in cazul in care doresc sa aplic pentru un internship. Pe scurt, pentru mine FII Practic a fost o experiența placuta și utila, care m-a ajutat sa imi descopar inclinația mea pentru dezvoltarea de aplicații pe Android și știu ca ceea ce am invațat aici ma va ajuta pe viitor.”, Bogdan Veleșca, student; precum și parerea unuia dintre traineri: ”Atunci cand ții o sesiune de training-uri, ai parte de multe lucruri deosebite. E o placere sa vezi oameni entuziasmați, curioși și dornici sa invețe de la tine, sa ajungi sa-i cunoști, și sa ii ajuți sa se dezvolte profesional.”, Daniel Toma, trainer Front-end & Back-end.

Susținand dezvoltarea profesionala, sociala și personala a celor pasionați de IT și Project&Business management, proiectul FII Practic ofera aceste posibilitați unui numar de 630 de participanți pentru anul acesta. Dupa ce trainerii au incheiat selecția, membrii echipei FII Practic au sunat pe fiecare dintre cei acceptați, ceilalți primind un e-mail in cel mai scurt timp posibil.

In weekend-ul 7-8 martie 2015 va avea loc prima sesiune de training-uri, iar pe pagina de Facebook al proiectului FII Practic sunt mai multe detalii cu privire la orarul, listele grupelor și salile in care se vor desfașura training-urile. Dupa cum bine știm, la finalul celor 7 sesiuni de training-uri, cursanții vor realiza un proiect pentru a testa cunoștințele dobandite, acesta fiind predat in perioada 27-30 aprilie 2015, urmand a fi evaluat intre 1 și 4 mai 2015. Dupa evaluarea și prezentarea proiectelor, va avea loc o festivitate de premiere pe data de 7 mai 2015, unde se vor premia in special primii trei participanți de la fiecare arie implicata.

Mai este foarte puțin timp pana la startul training-urilor; așadar le uram mult succes participanților, care cu siguranța vor veni dornici sa invețe cat mai multe lucruri noi in domeniile la care au aplicat!