Momente din viața ta pe care nu ar trebui sa le uiți

Experiențele pe care le avem de-a lungul vieții sunt cele care ne formeaza. Oamenii pe care ii intalnim intr-un moment al existenței noastre ne pot influența cursul vieții. Tot ce gandim sau facem ne definește. Așadar, v-ați gandit vreodata care au fost toate acele elemente care v-au adus in punctul acesta al vieții?

Ei bine, asta e o intrebare pe care mie imi place sa mi-o pun la sfarșitul fiecarui an. Și de fiecare data constat ca un singur element daca lipsea poate ca nu mai eram cea care sunt azi. Așadar, m-am gandit sa notez aici cateva momente pe care e musai sa ți le amintești tot restul vieții tale!

Primul an cand a venit Moș Craciun. Nu știu cum a fost inainte de anul acela, dar in cel pe care il rememorez acum totul a fost ca intr-o poveste. Vorbim de anii `90, atunci cand in pom gaseai ghirlande din hartie confecționate chiar de tine și bomboane din poleiala colorata, iar sub brad aveai portocale. Caci da, nu erau niște fructe pe care ți le permiteai oricand. In fine, ce e special la acest Craciun este ca am avut prima intalnire cu Moșul. Ulterior, din poze, am descoperit ca deghizat in Moș era chiar vecinul meu, tatal unui coleg de clasa. Și da, tatal meu a fost Moșul pentru colegul meu. Au vrut sa nu-i recunoaștem și, clar, n-am avut nicio șansa.

Prima serbare. Poate ca a trecut destul timp, insa cu siguranța iți amintești de emoțiile acelei prime serbari, cu primul cantecel sau cu primele vorbe inganate cu vocea tremuranda in fața tuturor colegilor și parinților. Eu, cel puțin, imi amintesc ca purtam o rochița alba (eram fulg, la serbarea de Craciun), dresuri albe și o mare fundița roșie in par. Roșie m-am facut și eu la fața de cum a fost nevoie sa ma ridic in picioare in mijlocul clasei și sa-mi spun poezia. Moment rușino, pe atunci, dar valoros acum.

Primul scaldat in balta. Yep, am facut-o și p-asta. De fapt, erau un ”must„ pentru cei care aveau bunicii la țara. Era o adevarata desfașurare de forța atunci cand trebuia sa obțin aprobarea de la bunici pentru așa ceva. Și cum mai toata acțiunea asta se solda cu un ”Nu” categoric, odata i-am pacalit ca ma culc la pranz și apoi am sarit geamul sa ma alaturi gaștii. Nu va inchipuiți disperarea bunicilor care nu m-au gasit in casa dormind, dar nici distracția pe cinste pe care am trait-o eu la scaldat. Același lucru s-a intamplat și cand am fost prima oara la discoteca, mulți ani mai tarziu.

Prima zi de școala. Nu am cum sa uit asta niciodata, caci e ziua in care am cunoscut-o pe prietena mea cea mai buna. Se intampla in `97, iar eu de-abia am reușit sa inchid un ochi in noapte de dinainte. Purtam o uniforma albastra cu un guler atașabil, extrem de apretat și dresuri albe. La fel și ea, la fel și restul elevilor de fapt. :)) Nu știu cum, dar am ajuns in aceeași banca cu ea. M-am uitat nițel la ea și era ca o papușa de porțelan. Blonda cu cațiva pistrui și cu o panglica pe cap. M-a intimidat. Nu am mai privit-o pana cand, nervoasa, mi-a spus ca daca o mai ating o data pe ștrampi ma spune ”lu` doamna”. Caci da, o murdarisem in ultimul hal cu pantofii mei negri, facuți cu crema. Mi-a venit sa plang, dar m-am abținut. Eram pregatita ca a doua zi sa-i spun invațatoarei sa ma mute. Nu s-a mai intamplat. La plecare mi-a spus sa ne ținem de mana spre casa. Ne-am impacat și așa s-a legat prietenie noastra. Ține pana azi, deși suntem la sute de kilometri distanța. Probabil, pentru ca ne impacam la fel de repede, atunci cand ne certam.

Primul jurnal. Imi placea sa scriu. Mult. Scriam pe tot ce apucam: banca, pereți, caietele sora-mii. Acela din urma a fost și momentul cand s-a hotarat sor-mea sa-mi faca un cadou jurnal. Da, scriam acolo tot ce se intampla. M-am jucat cu Cookie (cațelul familiei), n-am facut tema la mate ca nu am știut, iar m-am paruit cu sor-mea, tot. Deci, nu, n-am cum sa uit acest moment. Imi pare rau ca nu-l mai am.

Prima papușa mare. Aveam 5 ani cand tata a aparut la ușa cu o papușa cat mine. Spuneam ca e prietena mea. Avea nume, hainele ei (adica unele care mi-au ramas mie mici), și o puneam la masa cu mine de fiecare data cand mancam. Era mare scandal daca ne așezam toți la masa și ea n-avea scaunul ei.

Și aș putea sa continui mult și bine. Ceea ce vreau eu sa subliniez este ca sunt momente din viața noastra pe care e musai sa nu le uitam. Ar fi pacat s-o facem. Eu, una, am un album foto in care am stranse toate aceste fotografii dragi și-mi place sa-l rasfoiesc cel puțin o data pe an.