Nu stiu daca din cauze strict legate de societate (o societate critica si reticenta la schimbare) sau din pricina instinctului de intemeiere a unei familii, dar mule femei isi doresc sa fie casatorite si daca acest lucru nu se intampla rapid, sufera ca si cum nimic nu ar mai mai merita zambetul lor.
Exista anumite femei pentru care statutul de nevasta le ofera o satisfactie asa de mare incat isi fac dintr-o astfel de dorinta un adevarat tel, un scop devenit o reala povara. Pentru ca, fara sa-si dea seama, ele cauta o fericire efemera: e ca si cum iti doresti obsesiv pantofi cat mai multi, fara sa conteze daca sunt urati, nu iti vin sau nu ti se potrivesc; poate nici nu ii incalti, dar tu ii cumperi. Destinatia e singura care conteaza, iar calatoria devine un chin insuportabil de lung. Ce mai conteaza cu cine te intalnesti pe drum, ce te face fericita sau ce amintiri poti sa castigi, tu trebuie sa te transformi in doamna X, casatorita. De parca ar fi si maritisul asta o cariera, un job…
Sunt cele pentru care casatoria este siguranta iubirii lor, garantul conservarii acelei statornicii mult visate din partea barbatului iubit. Cel putin este o varianta mai usor de digerat decat insecuritatea sau asumarea lipsei unei asigurari pe viata. Si sunt multe femei care, plastic spus, isi tin barbatii alaturi pruntr-un certificat de casatorie sau prin aducerea pe lume a unui copil (sau cel putin traiesc cu credinta ca o astfel de atitudine ar face un barbat sa ramana).
Si sunt femei al caror ideal de viata se transpune in “cuplul”, mai degraba in “familia” pentru care ar plati cu singuratatea si cu orice alte compromisuri. E in firea lor predispozitia spre a obtine binecuvantarea de a fi maritate.
E acea implinire feminina ca si cand a fi casatorita este mult mai important decat a iubi sau a trai fericita langa o persoana ce te completeaza. E o falsa datorie fata de ele insele, dar si fata de cei din jur, e orgoliu, frica de singuratate, frica de esec, fatarnicie, dar nu dragoste.
Toate femeile viseaza din cand in cand la ziua in care vor deveni mirese si apoi, sotii si mame, dar multe se raporteaza la acest vis fara sa includa neaparat sentimentele fata de partener, dragostea fata de copii. In fond, tot ce conteaza, tot ce dureaza si tot ce te ajuta sa construiesti este dragostea.
Am auzit de multe ori “Trebuie sa ma marit”, “Imi trece vremea”, “Toate femeile de varsta mea sunt maritate si eu nu, eu ce am?”
Am auzit de multe ori “Am nevoie de o familie unde sa-mi gasesc stabilitatea si echilibrul”. Stiu cum e sa cazi in prada acestor ultime false credinte care iti vor aduce viata perfecta pe tava. Fata de casatorie nu am nascut niciodata pasiuni, dar fata de ideea de familie – da.
Se transforma in obsesie si cum-necum o materializezi intr-o casnicie care cel mai probabil va deveni una monotona si trista, in care tu iti vei implini datoria.
Nu sunt impotriva casnicie deloc, dar sunt extrem de vehementa atunci cand sunt implicate orice motive, mai putin cele ce tin de iubire, incredere, familiaritate. Si am imbratisat mereu pincipiul “Mai bine singura si nefericita decat casatorita si nefericita”.
Insa pentru cele pentru care casatoria este indispensabila, nefericirea este doar o plata neinsemnata.
